11.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Mobilizare impresionantă pe șantierul Drumului Expres. Se așterne stratul de bază de asfalt

- Advertisement -

S-a îmbunătățit vremea, iar constructorul tronsoanelor 2 și 3 ale Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești continuă lucrările cu așternerea stratului de bază de asfalt. Mobilizarea este una impresionantă, pe șantier fiind peste 1.400 de oameni și mai mult de 700 de utilaje. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a dat publictății mai multe filmări pe pagina oficială de socializare, imaginile fiind unele spectaculoase.

De joi a început turnarea asflatului pe șoseaua de mare viteză.

„Acțiuni de forță, mobilizare impresionantă a antreprenorului UMB pe șantierele tronsoanelor 2 și 3 ale Drumului Expres Craiova – Pitești. De ieri (joi n.r.) a început pe tronsonul 2, lot 1, așternerea stratului de bază de asfalt, proces ce continuă până se va acoperi tot traseul de aproximativ 40 kilometri ai tronsonului 2. A fost, de asemenea, turnată prima placă de suprabetonare la podul din cadrul nodului rutier de la Slatina. Peste 1.400 de oameni și mai mult de 700 de utilaje au fost mobilizate pe șantier pe tronsoanele 2 și 3. Pe tronsonul 3 se lucrează cu 8 instalații de forat coloane la structuri. Din cei 31 de kilometri ai tronsonului 3 au fost decopertați peste 17 kilometri”, transmit reprezentanții DRDP Craiova.

Au fost postate vineri, în jurul prânzului, și imagini cu montarea de grinzi la un pasaj de cale ferată al Drumului Expres care trece și prin județul Olt. „Montare grinzi la pasajul CF de la kilometrul 52+500 al tronsonului 2, lot 2, al Drumului Expres Craiova – Pitești. Pentru montarea grinzilor este folosită o automacara de tipul Liebherr de 750 de tone. Grinzile montate au o lungime de 30 de metri, având o greutate de 55 de tone și sunt produse în fabrica de grinzi a Antreprenorului”, mai spun reprezentanții DRDP.

Două tronsoane ale șoselei de mare viteză, respectiv 2 și 3, tranzitează județul Olt. Tronsonul 2, cu Loturile 1 și 2, care începe de la limita județelor Dolj și Olt și trece pe teritoriile localităților Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Milcov, Slatina și Valea Mare, acesta incluzând și centurile de ocolire ale orașului Balș și municipiului Slatina, dar și Tronsonul III care tranzitează unitățile administrativ teritoriale Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași Măgura, Tătulești și Colonești până la limita județelor Olt și Argeș, unde deja s-a dat startul de demarare a lucrărilor.

Întregul proiect al Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești are o lungime de 121,185 kilometri și o valoare estimată la puțin peste 5,5 miliarde de lei, proiectul fiind finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Șoseaua de mare viteză care va avea o rută expresă cu câte două benzi pe sens ar urma să fie finalizată, conform proiectului, la sfârșitul anului 2023.

Și unul dintre cele două proiecte feroviare are legătură cu județul Olt. „Pe calea ferată București – Craiova, am cerut CFR SA să lucreze cu prioritate la ridicarea principalelor restricții și limitări de viteză, pentru a reduce timpul de călătorie care acum este de aproximativ 3 ore și 30 de minute”, a adăugat ministrul Drulă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți