10.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Drăghiceni, incidență de 9,38 cazuri COVID-19 la mia de locuitori. Patru comune au și ele rată de infectare de peste 4

- Advertisement -

Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2, cumulată în ultimele 14 zile, se modifică de la o zi la alta atât în tot județul Olt, cât și pe localități. Dacă la nivel de județ incidența este de 1,91 cazuri la mia de locuitori, într-una dintre cele cinci localități cu rată de peste 4 îmbolnăviri aceasta înregistrează o creștere alarmantă a lor. Este vorba despre Drăghiceni care duminică avea 7,17 infecții cu noul Coronavirus, iar în prima zi a săptămânii aceasta este de 9,38 la o mie de persoane, populația totală a comunei fiind de puțin peste 1.800 de persoane. Deja autoritățile oltene se vor întâlni luni în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și ar urma să ia decizia de a dispune noile restricții impuse pe parcursul întregii săptămâni, printre care circulația interzisă a persoanelor după ora 20:00, ieșirea acestora din domiciliu fiind posibilă doar cu un motiv justificat pe baza unei declarații pe proprie răspundere sau a unei adeverințe de la angajator, și închiderea magazinelor și a altor locații la ora 18:00.

Celelalte comune cu incidență de peste 4 cazuri la mia de locuitori sunt Grădinari – 6,00, Icoana – 5,83, Cezieni – 4,31 și Dobrun – 4,25. În această ultimă localitate autoritățile vor impune, de asemenea, măsuri suplimentare, însă acestea sunt doar pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În celelalte, deja sunt restricții.

În cazul comunei Drăghiceni, care în prezent are undeva la 17 locuitori pozitivați, se va trece la măsurile de pe perioada week-end-ului doar dacă rata de infectare va scădea la sub 7 îmbolnăviri cu Coronavirus. Iar în cazul celorlalte patru localități restricțiile de la sfârșit de săptămâni nu se mai aplică dacă incidența cumulată la două săptămâni este mai mică sau egală cu 3,5 la o mie de persoane. Însă, vor fi în vigoare celelalte măsuri, cu circulația persoanelor interzisă după ora 22:00 și închiderea magazinelor la ora 21:00.

La Slatina, municipiul reședință a județului Olt, rata de infectare continuă să scadă, fiind de 3,08, în timp ce în municipiul Caracal aceasta crește, ajungând luni la 3,64.

Totodată, sunt și 23 de localități oltene în care, în ultimele 14 zile, nu s-a înregistrat nici un caz pozitiv COVID-19.

Cum arată rata de infectare în fiecare din cele 112 localități ale Oltului

1DRĂGHICENI9.38
2GRĂDINARI6.00
3ICOANA5.83
4CEZIENI4.31
5DOBRUN4.25
6PERIEŢI3.88
7MUNICIPIUL CARACAL3.64
8VALEA MARE3.51
9ORAŞ DRĂGĂNEŞTI-OLT3.44
10VOINEASA3.30
11VITOMIREŞTI3.26
12MUNICIPIUL SLATINA3.08
13MIHĂEŞTI3.00
14MILCOV2.97
15VULTUREŞTI2.75
16CORBU2.73
17MORUNGLAV2.68
18OPORELU2.64
19OSICA DE JOS2.59
20BĂBICIU2.42
21MĂRUNŢEI2.39
22ORAŞ BALŞ2.39
23FĂGEŢELU2.36
24BRÂNCOVENI2.34
25STUDINA2.28
26GĂNEASA2.00
27OSICA DE SUS1.98
28SLĂTIOARA1.95
29BÂRZA1.93
30DOBROSLOVENI1.89
31ORAŞ PIATRA-OLT1.88
32ORAŞ SCORNICEŞTI1.88
33OPTAŞI-MĂGURA1.80
34PLEŞOIU1.77
35STOICĂNEŞTI1.68
36TESLUI1.67
37FĂLCOIU1.62
38COTEANA1.39
39TRAIAN1.39
40GRĂDINILE1.37
41GÂRCOV1.35
42STOENEŞTI1.34
43STREJEŞTI1.33
44IPOTEŞTI1.29
45OBÂRŞIA1.25
46BĂLTENI1.23
47OBOGA1.22
48GROJDIBODU1.17
49IZBICENI1.15
50ROTUNDA1.15
51BREBENI1.13
52FĂRCAŞELE1.06
53ORAŞ POTCOAVA1.06
54PÂRŞCOVENI1.02
55SÂMBUREŞTI0.99
56ORAŞ CORABIA0.94
57CURTIŞOARA0.93
58MOVILENI0.93
59CÂRLOGANI0.92
60SPRÂNCENATA0.89
61CRÂMPOIA0.87
62DĂNEASA0.86
63DOBREŢU0.82
64BĂRĂŞTI0.79
65TUFENI0.77
66VIŞINA0.74
67REDEA0.73
68GHIMPEŢENI0.72
69LELEASCA0.71
70IANCU JIANU0.70
71CĂLUI0.68
72BOBICEŞTI0.66
73VIŞINA NOUĂ0.60
74SÂRBII – MĂGURA0.55
75GĂVĂNEŞTI0.54
76RUSĂNEŞTI0.49
77URZICA0.49
78GIUVĂRĂŞTI0.48
79VĂLENI0.40
80SCHITU0.39
81GOSTAVĂŢU0.36
82RADOMIREŞTI0.36
83CILIENI0.33
84VĂDĂSTRIŢA0.33
85DEVESELU0.32
86IANCA0.29
87IZVOARELE0.29
88TIA MARE0.25
89BRASTAVĂŢU0.24
90BALDOVINEŞTI0.00
91BUCINIŞU0.00
92COLONEŞTI0.00
93CUNGREA0.00
94DOBROTEASA0.00
95GURA PADINII0.00
96NICOLAE TITULESCU0.00
97ORLEA0.00
98POBORU0.00
99PRISEACA0.00
100SCĂRIŞOARA0.00
101SEACA0.00
102ŞERBĂNEŞTI0.00
103ŞOPÂRLIŢA0.00
104SPINENI0.00
105ŞTEFAN CEL MARE0.00
106TĂTULEŞTI0.00
107TOPANA0.00
108VĂDASTRA0.00
109VÂLCELE0.00
110VERGULEASA0.00
111VLĂDILA0.00
112VULPENI0.00

  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți