20.2 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Filtre ale jandarmilor și polițiștilor în localitatea carantinată Drăghiceni. Au apărut primele imagini

- Advertisement -

Din dimineața zilei de miercuri, pentru o perioadă de 14 zile, comuna Drăghiceni este în carantină din cauza creșterii bruște a cazurilor de Coronavirus, incidența din această zi fiind de 14,34 la mia de locuitori. Primele imagini cu localitatea aflată în carantină zonală au apărut deja, la fața locului pentru următoarele două săptămâni fiind mobilizați jandarmi și polițiști olteni care vor desfășura misiuni specifice de ordine publică și de verificare a măsurilor dispuse. Aceștia vor verifica dacă cetățenii comunei sau persoanele care tranzitează localitatea respectă măsurile impuse de autorități.

„Dat fiind adoptarea măsurii prin Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Jandarmeriei Olt îi revine misiunea de asigurare a ordinii publice și verificarea respectării măsurilor obligatorii instituite de autorități în vederea prevenirii și limitării răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2. Pentru aceasta, au fost mobilizate efective de jandarmi, care, alături de polițiști, au misiunea de a realiza filtre la intrarea și ieșirea din zona carantinată, de a constitui patrule auto și pedestre în vederea menținerii unui climat de ordine publică și de a preveni orice incident”, a transmis Simona Floricel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

Pe toată perioada, la Drăghiceni este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile județene, comunale și forestiere. De asemenea, circulația și staționarea în spații publice a persoanelor sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator. „Recomandăm cetățenilor comunei, precum și celor care tranzitează zona carantinată: să păstreze distanțarea fizică; să limiteze la maxim deplasările în/din localitate; să poarte masca de protecție; să nu se expună la riscuri, ce le pot pune viața în pericol”, a adăugat reprezentantul Jandarmeriei.

Sursa citată mai arată că se permite tranzitarea localității carantinate Drăghiceni și a satelor componente, respectiv Drăghiceni, Liiceni și Grozăvești, de persoanele care nu au domiciliul pe raza acestora, fiind interzisă oprirea în comună. Accesul persoanelor și vehiculelor în/din localitate se face numai prin filtrele instituite deja de forțele de ordine.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți