Premierul Cîțu l-a demis pe Mario De Mezzo din funcția de director al ORDA

Mario De Mezzo nu mai este directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), fiind eliberat din funcție de prim-ministrul Romțniei Florin Cîțu, în locul său fiind numit Răzvan Codruț Pop. Decizia de eliberare din funcție a fostului candidat din partea Partidului Național Liberal Olt la fotoliul de primar al municipiului Slatina a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

După ce nu a mai candidat nici pentru funcția de edil al Slatinei, acesta avea să fie numit spre sfârșitul lunii aprilie a anului 2020 în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, cu rang de subsecretar de stat. Însă, postul l-a ocupat pentru mai puțin de două luni, respectiv până la începutul lunii iunie, când a fost demis de premierul de atunci Ludovic Orban, iar acesta din urmă l-a repus în funcție pe predecesorul său Marius Sorin Bozgan.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<