5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Aleșii județului au votat bugetul Oltului. Doar 12 milioane de lei pentru investiții

- Advertisement -

Sala Europa a Consiliului Județean Olt a găzduit vineri ședința extraordinară în cadrul căreia aleșii au aprobat bugetul județului pentru acest an, precum și pe cel al instituțiilor publice și programul de investiții. În primul rând, odată cu aprobarea bugetului Oltului vor fi ajutate unitățile administrativ teritoriale care sunt în dificultate, a declarat Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean.  

„Din punctul meu de vedere, toată lumea a câştigat, sumele sunt diferite, e adevărat, problemele localităţilor sunt diferite. Ca în fiecare an, noi încercăm să ajutăm anumite localităţi în dificultate, am făcut-o şi anul acesta. Suma pe care am împărţit-o este de aproximativ 27 de milioane de lei, (un pic peste) pentru toate localităţile din judeţul Olt, inclusiv toate oraşele şi municipiile. Aceasta este suma care vine cu destinaţie pentru a echilibra bugetele locale”, a precizat șeful forului județean.

Din păcate, în 2021 nu sunt mulți bani alocați investițiilor, potrivit lui Marius Oprescu fiind vorba doar de 12 milioane de lei, această sumă fiind împărțită Spitalului Județean de Urgență Slatina, Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, dar și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt.

„Vorbim de două lucruri diferite, aceasta este suma care vine cu destinație specială prin Legea Bugetului de stat pentru a echilibra bugetele autorităților locale, nu vorbim de bugetul CJ Olt, un buget care,  în comparație cu anul trecut, a pierdut bani și el este mai mic, iar acest lucru se va vedea în investițile pe care CJ le va face anul acesta. Anul acest față de anii trecuți, toată suma pe care CJ Olt o are pentru investiții se reduce la 12 milioane de lei, ea este împărțită între Spitalul Județean Slatina, Spitalul de Psihiatrie de la Schitu, DGASPC și bugetul CJ Olt. Sunt două investiții pe drumuri, iar din lipsa banilor nu le terminăm. Constructorii erau în stare să le termine, nu sunt lucrări mari, dar noi nu avem bani să le plătim, să terminăm”, a mai spus președintele CJ.

Pentru anul în curs, valoarea totală a bugetului local al județului Olt este de aproximativ 290 milioane de lei.

Cum arată sumele de bani primite de cele 112 unități administrativ teritoriale din județ

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți