18.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

ANM: Informare de precipitaţii, vânt şi vreme deosebit de rece, până vineri dimineaţa în întreaga ţară

- Advertisement -

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori mai ales în zona montană, intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece, valabilă în întreaga ţară până vineri dimineaţa.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 13 aprilie, ora 16:00 – 16 aprilie, ora 10:00, în toată ţara vor fi precipitaţii moderate cantitativ, local 15 – 25 l/mp şi izolat, îndeosebi în nord-vest şi centru, de 30 – 40 l/mp.

Începând din după-amiaza zilei de marţi (13 aprilie) şi până în seara zilei de miercuri (14 aprilie), vor fi mai ales averse de ploaie, izolat însoţite de descărcări electrice.

În Transilvania şi în Maramureş vor fi ploi, dar şi perioade cu lapoviţă şi ninsoare (cu precădere în noaptea de miercuri spre joi şi în cea de joi spre vineri) pe alocuri şi temporar cu depunere de strat de zăpadă. Trecător, precipitaţii mixte se vor semnala şi în zonele deluroase din restul teritoriului.

La munte, treptat, vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent şi în special la altitudini de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali şi de Curbură rafalele vor depăşi 70 – 80 km/h şi va fi viscol.

De asemenea, intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, vor fi în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud şi sud-est, cu până la 60 – 65 km/h în Oltenia, amplificând senzaţia de rece.

Valorile termice diurne ce se vor înregistra miercuri şi joi vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie.

sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți