Două obiective de infrastructură rutieră, foarte importante pentru comuna Sâmburești, au fost recent finalizate, acestea fiind puntea pietonală de peste părâul Cungra, sat Ionicești, strada Principală – strada Zăvoiului, în lungime de 48 de metri, și puntea pietonală peste pârâul Sâmburu, sat Ionicești, strada Valea Sâmburului – strada Zăvoiului, în lungime de 36 de metri.
„Realizate după principiul «Cine nu riscă, nu e viu», sunt două obiective care rezolvă cele mai importante probleme de trafic rutier ale comunei Sâmburești. Fără bani, fără buget, doar cu risc și voință, în condițiile în care veniturile proprii ale comunei sunt de patru miliarde anual, iar numai aceste două punți depășesc 10 miliarde! Vremurile când circulația oamenilor și a vehiculelor era oprită din cauza revărsării apelor celor două pârâuri sunt istorie. Îi mulțumesc constructorului pentru calitatea deosebită a lucrărilor, dar și pentru înțelegerea de care a dat dovadă față de termenele de plată!”, a declarat Iulian preda, primarul comunei Sâmburești.
Edilul vorbește și despre alte investiții finalizate sau în curs de realizare în comună: „Punțile la Ionicești rezolvate. În total, sunt șase poduri și punți pietonale metalice realizate în mandatele mele, din care patru pentru satul Ionicești: la Biserică, la Papa, peste Sâmburu și peste Cungra la Mitrani. Eroziunea de la Rotea în lucru, ștrandul pe terminare de lucrări. Încet, încet, lucrurile se pun la punct, iar în curând venim și cu alte obiective mari”.