22.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Prima tranșă de vaccin Johnson & Johnson a ajuns în România

- Advertisement -

60.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson au ajuns miercuri dimineață în România și vor fi deocamdată stocate în depozit. Se întâmplă la o zi după ce gigantul farmaceutic a anunțat suspendarea distribuirii acestui ser în Uniunea Europeană.

„Vaccinul Johnson&Johnson a ajuns în România! În această dimineață, în jurul orelor 6.40, au intrat în țară primele 60.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson, prin Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II. Menționăm că, până în prezent, în Uniunea Europeană au fost autorizate patru vaccinuri împotriva COVID-19: Comirnaty (Pfizer), Moderna, Vaxzevria (AstraZeneca) și Janssen (Johnson&Johnson)”, arată CNCAV.

Vaccinurile Johnson & Johnson vor fi stocate, până ce va fi luată o decizie cu privire la administrarea lor, deoarece lansarea serului în Europa a fost amânată. Autoritățile din România au anunțat că așteaptă precizări legate de vaccinul denumit Jenssen de la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Compania americană a anunțat marți că suspendă livrarea vaccinului Johnson & Johnson către Europa şi examinează împreună cu autorităţile sanitare europene cazurile extrem de rare de formare de cheaguri de sânge semnalate în SUA după administrarea acestui vaccin.

În SUA au fost administrate până în prezent peste 6,8 milioane de doze de vaccin Johnson & Johnson, dar, în urma recomandării Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) şi a Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA), tot marţi a fost întreruptă utilizarea acestui ser după ce o femeie a decedat şi o alta a fost internată în stare gravă din cauza unor tulburări de coagulare a sângelui apărute după vaccinare.

Compania Johnson & Johnson a promis Uniunii Europene livrarea a 55 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul lunii iunie. Primele doze de vaccin au început să fie expediate statelor UE luni, dar compania americană a anunţat marţi amânarea transporturilor următoare.

Amânarea livrărilor „este o veste îngrijorătoare, pare că va fi la fel ca AstraZeneca”, a spus un diplomat european.

AstraZeneca a redus de la 300 de milioane la 200 de milioane numărul dozelor pe care s-a angajat să le livreze Uniunii Europene până la sfârşitul lunii iunie, de unde a rezultat o dispută contractuală încă nesoluţionată.

Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat săptămâna trecută că examinează patru cazuri rare de formare a unor cheaguri sangvine la persoane vaccinate cu vaccinul Johnson & Johnson în SUA, la fel cum a procedat pentru cazurile asemănătoare semnalate după vaccinare cu serul produs de AstraZeneca-Oxford.

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți