22.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Județul are un număr mic de cabinete școlare comparativ cu cel al unităților cu personalitate juridică

- Advertisement -

Cabinetele școlare a fost unul dintre subiectele discutate joi în cadrul conferinței de presă de la Colegiul Minulescu din Slatina la care a fost prezentă și Marina Ștefania Manea, secretar de stat în Ministerul Educației. Acesta a spus că numărul acestora este unul foarte mic, de doar 48, față de numărul unităților cu personalitate juridică din județul Olt. Totul, având în vedere discuțiile referitoare la ceea ce înseamnă testarea elevilor pentru a depista dacă aceștia au sau nu Coronavirus atunci când prezintă simptomatologie specifică bolii.

„La nivel județului Olt, sunt 48 de cabinete de medicină școlară, în toate aceste cabinete vorbim și de resurse umane asigurate, fie medici, fie asistenți medicali. Raportat la cele 157 de unități cu personalitate juridică, numărul este însă mic, foarte mic. Atunci când a fost vorba de testare s-au găsit soluții, când elevul a manifestat simptomatologie a fost chemată ambulanța. Principala piedică este reținerea familiilor elevilor de a le fi administrate aceste teste. În teritoriu părinții mi-au spus că există o reticență din partea familiilor ca elevii să fie testați. Consideră testele invazive și spun că produc disconfort copiilor”, a declarat secretarul de stat Manea.

Și medicul Maria Magdalena Mateică de la Direcția de Sănătate Publică a spus că părinții ar trebui să-și dea acordul pentru ca elevii să fie testați: „20.800 de teste au fost recepționate de DSP, iar către școlile din Olt au fost distribuite 15.530 de teste. Sunt 216 unități școlare din cele 409 existente în județ care au făcut teste. În mediul urban sunt cabinete unde medicul a putut face aceste teste. În rural, doar la Osica de Sus este cabinet de medicină școlară, cu un medic. În restul unităților s-au făcut teste prin intermediul cadrelor medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt. Testele se folosesc pentru persoanele simptomatice, nu se testează copiii preventiv, se testează doar persoane simptomatice, cadrele didactice care prezintă simptome. Până pe 2 aprilie au fost folosite 433 de teste din care 35 au fost pozitive, restul negative. Din cele 35 de teste pozitive, 16 sunt la cadre didactice, 13 la elevi, iar șase la personal auxiliar. Trebuie o mai mare aderență, părintele să-și dea acordul pentru ca elevul să fie testat”.

Victor Iacobescu, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Olt, a spus și care este situația vaccinării anti COVID-19 în rândul personalului didactic și nedidactic.

„49,60% dintre cadre didactice, 57,59% personal didactic-auxiliar și 49,84% personal nedidactic s-au vaccinat. Practic, 3.300 de profesori s-au vaccinat până acum. S-au înscris 600 când am avut prioritate și s-au vaccinat 400, 200 fiind în așteptare. Unii s-au înscris singuri (pe platformă n.r.), alții au fost înscriși de școala în care își desfășoară activitatea”, a precizat șeful învățământului oltean.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți