5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Peste 250 de polițiști din cadrul IPJ Olt, la datorie în week-end-ul de Florii

- Advertisement -

Pentru ca Duminica de Florii să fie sărbătorită în siguranță, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19 să fie respectate de olteni, peste 250 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână.

Sâmbătă și duminică sunt zilele în care poliţiştii vor acţiona, în sistem integrat, împreună cu jandarmii și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică. În dispozitiv vor fi angrenați zilnic 255 de poliţişti, dintre care 178 de poliţişti de ordine publică, 42 de polițişti rutieri și 35 de polițiști de la alte structuri, care vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

„Polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, vor fi angrenați în proximitatea lăcașurilor de cult precum și a centrelor comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări. Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile publice de pe raza județului Olt. Aceștia vor folosi nouă aparate radar zilnic, aparatele Drug Test precum și aparatele etilotest, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Sursa citată reamintește că în toate localitățile oltene se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00 – 05:00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5 la 1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20:00 – 05:00. Totodată, în toate localitățile, unde incidența cumulată în două săptămâni depășește 7,5 cazuri de Coronavirus la o mie de persoane se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00 – 05.00. În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți