5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Coronavirus. Doar 15 cazuri noi și un deces, anunțate într-o zi

- Advertisement -

Numai 15 infecții COVID-19 au fost raportate de reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, în județul Olt, iar de la începutul pandemiei și până la această dată bilanțul total al acestora a ajuns la 14.138. În afară de noile îmbolnăviri, în prima zi a săptămânii s-au comunicat și bolnavi internați în spital retestați pozitiv la virusul SARS-CoV-2, dar și un deces.

Distinct de cazurile de Coronavirus nou confirmate, în urma retestării pacienților internați în spitalele din județ, care erau deja pozitivi, în ultima zi au fost și patru persoane reconfirmate pozitiv cu virusul.

Din totalul celor 14.138 de olteni diagnosticați cu infecția cu virusul SARS-CoV-2, sunt 348 care au încetat din viață de la începutul pandemiei, majoritatea lor având însă și probleme medicale grave. Luni s-a anunțat decesul unuia dintre aceștia. 

Este vorba despre o femeie, în vârstă de 73 de ani, din mediul rural, care pe 24 aprilie s-a internat la Spitalul Municipal Caracal, unitatea medicală suport COVID din Olt, iar în aceeași zi a fost și confirmat. Din păcate, la aproximativ șase ore de la internare a survenit decesul acesteia, cauzele fiind stop cardiorespirator ireversibil și infecția COVID-19. Bolile asociate pe care femeia le avea sunt hipertensiune arterială grad III, fibrilație atrială, boală cardiacă ischemică și insuficiență cardiacă congestivă clasa III NYHA.

Iar incidența COVID-19, cumulată în ultimele 14 zile, este de 1,30 cazuri la mia de locuitori, Olt fiind unul dintre județele țării care se află în scenariul verde. Față de ziua anterioară, rata de infectare a înregistrat o ușoară scădere.

Situația epidemiologică la zi

14.138 persoane confirmate de la începutul pandemiei
15 cazuri noi
13.247 persoane vindecate de la începutul pandemiei
138 persoane internate
22 persoane internate în secțiile Anestezie și Terapie Intensivă ale spitalelor oltene
401 persoane aflate în izolare la domiciliu
536 persoane aflate în carantinare la domiciliu
52.683 teste efectuate de la începutul pandemiei
348 decese

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți