2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Mihai Niță a demisionat din funcția de coordonator al partidului Pro România Olt

- Advertisement -

De mai bine de o săptămână Mihai Niță nu mai este președinte al organizației județene Olt a formațiunii politice Pro România, ca urma a demisiei sale din această funcție pe care o ocupa de la sfârșitul lunii octombrie a anului 2019.

Postul de coordonator al Pro România Olt va fi ocupat în continuare de Tiberiu Mircea Pană, vicepreședinte în cadrul Biroului Politic Județean al Pro România, împuternicirea în funcție fiind făcută de conducerea centrală a partidului.

„Începând cu data de 16 aprilie, urmare a demisiei domnului Mihai Niță din funcția de coordonator a filialei Olt a partidului Pro România, conducerea centrală a partidului Pro România a împuternicit să preia funcția de coordonator al filialei județene a partidului pe domnul Tiberiu Mircea Pană, vicepreședinte în cadrul BPJ Olt al Pro România. Agenda de lucru al noului coordonator al filialei județene va fi prezentată tuturor în perioada următoare, când se va organiza și o conferință de presă”, se arată într-un comunicat de presă remis de organizația județeană a formațiunii politice.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți