8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

11 persoane din județul Olt au ajuns la spital după ce au fost mușcate de căpușe

- Advertisement -

Căpușele și-au făcut apariția și în Olt, primele cazuri de olteni mușcați ajungând deja pentru a primi îngrijiri medicale la spitalele din municipiile Slatina și Caracal.

Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de specialiștii Direcției de Sănătate Publică, de la începutul anului 2021 și până în prezent, la nivelul județului, 11 persoane s-au prezentat în serviciile specializate ale Spitalului Județean de Urgență Slatina și Spitalul Municipal Caracal cu înțepături  provocate de căpușe.

Acesta este și motivul pentru care există și câteva recomandări populației pentru a preveni expunerea la căpușă, respectiv: să evite zonele cu iarbă și arbuști, păduri, în care expunerea la căpușe este foarte mare; în situația în care există acest risc de expunere, se recomandă purtarea unor haine deschise la culoare, pentru a face cât mai ușor vizibile insectele, inclusiv căpușele; se recomandă aplicarea de spray-uri împotriva insectelor; se recomandă verificarea atentă a hainelor, bagajelor și a corpului, la întoarcerea din drumeții; se recomandă verificarea și protejarea și a animalelor de companie cu produse recomandate de medicul veterinar, împotriva insectelor, inclusiv a căpușelor.

Creșterea numărului de îmbolnăviri  transmise prin căpușe este favorizată de schimbările climatice, respectiv fluctuații de temperatură și  precipitatii abundente, precum și vegetație.

Înțepătura de căpușe poate produce Borrelioza, o boală infecțioasă care are ca agent etiologic o spirochetă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți