4.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Balconul unui apartament dintr-un bloc din Slatina, distrus de un incendiu

- Advertisement -

Un incendiu în balconul unui apartament de la etajul șase al blocului CAM 3, scara C, de pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Slatina, a izbucnit marți după-amiaza, mai multe bunuri din interior, dar și tâmplăria acestuia, fiind distruse.

La fața locului, pentru a stinge focul, s-au deplasat pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și o autospecială pentru primă intervenție.

Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, a declarat că au fost afectate materiale combustibile depozitate în balcon și tâmplăria acestuia, fără să producă alte pagube.

Din fericire, nu au fost persoane evacuate din bloc.

În urma cercetărilor efectuate, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă a izbucnirii incendiului fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți