10.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Echipele mobile deplasate în Crâmpoia și Cungrea au vaccinat împotriva noului Coronavirus primele 168 de persoane

- Advertisement -

În mediul rural din Olt deja funcționează primele două centre în care se vaccinează anti COVID-19, iar până în prezent s-au vaccinat deja 168 de persoane, campania fiind în plină desfășurare.

„Campania de vaccinare în mediul rural, prin intermediul echipelor mobile, a debutat cu un număr de 168 de persoane vaccinate, în locațiile amenajate din Crâmpoia și Cungrea. Continuăm campania de vaccinare aproape de cetățeni și în celelalte localități, stabilite împreună cu reprezentanți ai Consiliului Județean Olt și primari, conform programului”, a declarat prefectul de Olt Florin Homorean.

Oltenii din mediul rural sunt vaccinați cu produsul biologic de la Pfizer, campania derulându-se în 15 localități, începând cu data de 10 mai până pe 25 iunie, fiind administrată atât prima doză, cât și a doua.

„Persoanele care doresc să se imunizeze cu serul Pfizer-BioNTech se pot prezenta la centrele amenajate fără să fie necesară programarea prealabilă în platforma de vaccinare, doar prin prezentarea cărții de identitate. Această campanie este dedicată tuturor cetățenilor judetului nostru, dar și celor care tranziteaza zona sau locuiesc în imediata apropiere a localităților în care este amenajat centrul de vaccinare”, mai transmite reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Programul de derulare al campaniei de vaccinare anti COVID-19 în mediul rural

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți