18.6 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Primăria Slatina caută din nou medici pentru centrele de vaccinare anti COVID

- Advertisement -

Primăria Slatina continuă angajarea de personal medical care să-și desfășoare activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva noului Coronavirus, iar joi, 13 mai, la ora 14:00, la sediul din strada Mihail Kogălniceanu, numărul 1, organizează un nou interviu de selecție pentru medici care își exercită profesia în condițiile legii.

Potrivit unui comunicat remis de primărie, în vederea participării la interviu persoanele interesate vor depune la sediul instituției administrative documente precum cerere pentru intrarea în relație contractuală cu Primăria municipiului Slatina pentru realizarea activității de vaccinare împotriva COVID-19; copia actului de identitate în termen de valabilitate, precum și copii de pe certificate de căsătorie și de naștere, acolo unde este cazul; copia diplomei de licență; copia certificatului de medic; copia certificatului de membru al organizației profesionale; copia avizului anual pentru exercitarea profesiei de medic, cu viza pe anul în curs; copia asigurării de malpraxis valabilă.

„Actele depuse la dosar se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul. Înscrierea la interviu se va face la sediul instituției până joi, 13 mai, ora 12:00. Relații suplimentare se pot obține la sediul instituției, Compartimentul Resurse Umane, Funcții Publice, Pregătire Profesională și la telefoanele 0249.439.233, 0249.439.377”, se arată în comunicatul Primăriei Slatina.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți