5.9 C
Slatina
miercuri,4 decembrie,2024

Ultimele Articole

Trei autoturisme implicate într-un accident produs pe DN 64, la Fălcoiu. Șoferii au avut nevoie de îngrijiri medicale

- Advertisement -

Doi bărbați și o femeie au fost victimele unui accident de circulație produs, miercuri după-amiază, pe Drumul Național (DN) 64, în comuna Fălcoiu.

Cei trei erau conducătorii auto ai celor trei autovehicule implicate în eveniment, la fața locului intervenind mai multe echipaje de salvatori, dar și polițiștii rutieri care s-au deplasat în zonă, pentru cercetări, în urma unui apel primit prin 112.

„Poliţiştii Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului, unde au fost găsite trei autoturisme avariate, toți cei trei șoferi, doi bărbați de 67 și 53 de ani, din municipiul Caracal, și o tânără de 22 de ani, din comuna Fălcoiu, necesitând îngrijiri medicale”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii olteni au deschis dosar penal, în cauză fiind efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii desfășurând în continuare activități specifice pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți