6.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Se închide strada Vintilă Vodă din Slatina pentru lucrări de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canal

- Advertisement -

Compania de Apă Olt anunță că încep lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Slatina, motiv pentru care de luni, 24 mai, se va închide temporar pentru efectuarea de lucrări în cadrul proiectului pe fonduri europene „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014 – 2020”.

În două etape vor fi executate lucrări pe strada Vintilă Vodă, iar din cauza acestora tronsonul de drum va fi închis temporar și circulația deviată pe artere adiacente, transmite conducerea CAO.

„Dăm startul investițiilor pentru modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canal din municipiul Slatina. Pe strada Vintilă Vodă este o lucrare complexă și împreună cu reprezentanții Poliției Rutiere, constructorul a stabilit un plan pentru devierea circulației. Pe toată perioada desfășurării acestor lucrări, vom avea străzi închise temporar, întreruperi ale alimentării cu apă pe care le vom anunța din timp și alte probleme care sunt inevitabile atunci când vorbim de astfel de lucrări mari. De aceea, fac apel la cetățenii municipiului Slatina să înțeleagă această situație. De aceste investiții vom beneficia cu toții și ele contribuie la dezvoltarea comunității noastre”, a declarat Cătălin Ușurelu, managerul Companiei de Apă Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți