14.7 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Tânără de 34 de ani, din Slatina, căutată de polițiști. Mama sa i-a anunțat dispariția

- Advertisement -

O femeie, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Slatina, este căutată de polițiști după ce mama ei a anunțat dispariția sa la Poliție.

Tânăra a plecat în după-amiaza zilei de marți de la domiciliul comun și până în acest moment nu s-a mai întors.

„Astăzi (marți, 25 mai n.r.), poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizaţi de o femeie, din localitate, cu privire la faptul că fiica sa, Luminița Denisa Iacobescu, în vârstă de 34 de ani, ar fi plecat de la domiciliu în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit la adresa comună. Polițiștii au demarat de îndată verificări și activități de căutare a persoanei dispărute”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt.

Femeia de 34 de ani poate fi recunoscută după următoarele semnalmente: ten deschis, 1,75 metri înălțime, constituție robustă, păr șaten lung și ochi căprui. Femeia prezintă o cicatrice pe antebrațul stâng. „La momentul dispariției, femeia purta o cămașă subțire albă imprimată cu forme neregulate colorate, blugi, încălțăminte neagră sport și avea asupra sa o geantă de umăr neagră”, se mai arată în comunicatul IPJ.

Cei care deţin informaţii care pot conduce la găsirea persoanei căutate sunt rugați să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți