Autorităţile oltene sunt în alertă din cauza codului portocaliu de ploi abundente

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt s-a întrunit joi într-o şedinţă extraordinară pentru a dispune mai multe măsuri pe perioada codului portocaliu de ploi sub incidenţa căruia judeţul se va afla până vineri seara.

Avertizarea meteorologilor intră în vigoare de joi, ora 16:00, şi este valabilă până vineri, la ora 21:00, fenomenele vizate fiind ploi abundente – peste 40 – 50 de litri pe metru pătrat și, pe arii restrânse, 60 – 70 de litri pe metru pătrat, iar din acest motiv autorităţile oltene sunt în alertă.

„A fost analizată situația existentă pe cursurile de apă din județ, dar și situația  acumulărilor de apă care au rol de atenuare a debitelor. În ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt s-a hotărât monitorizarea și gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice specifice avertizării și s-a dispus activarea Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Olt”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt, instituţie în subordinea căreia îşi desfăşoară activitatea CJSU.

Totodată, autorităţile au atenționat şi comitetele locale pentru situații de urgență, dar și instituțiile cu atribuții în gestionarea acestor fenomene cu privire la măsurile ce trebuie avute în vedere pentru prevenirea apariției unor situații deosebite, dar și pentru limitarea efectelor ce pot apărea ca urmare a precipitațiilor însemnate prognozate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<