9.1 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

DOCUMENT. Marea Britanie, plasată de România în „zona roșie” pe lista țărilor cu risc epidemiologic

- Advertisement -

Marea Britanie intră în categoria țărilor din „zona roșie” pe lista României cu zonele evaluate din punct de vedere al riscului epidemiologic, a decis sâmbătă Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Astfel, toate persoanele care sosesc din Marea Britanie în România, cu excepția celor vaccinate, intră în carantină de 14 zile. Măsura se aplică de la 1 iunie.

Lista țărilor cu risc epidemiologic, elaborată în urmă cu două zile, a fost actualizată sâmbătă prin plasarea Marii Britanii din „zona galbenă” în „zona roșie”.

Măsura este motivată de creșterea numărului de infecții în Marea Britanie cu tulpina depistată inițial în India, o variantă a coronavirusului considerată mult mai contagioasă.

De precizat că persoanele care intră în carantină își pot face un test PCR, iar dacă acesta iese negativ, pot ieși din carantină după 10 zile.

CNSU a aprobat sâmbătă Hotărârea nr. 35 prin care se propune:

• Modificarea clasificării țărilor/teritoriilor aprobată prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 33 din 27.05.2021, în sensul trecerii Marii Britanii din zona galbena în zona roșie, începând cu data de 01.06.2021 din cauza creșterii rapide a infecțiilor datorate unor variante de virus, în special cu B.1.617.2. (o variantă identificată pentru prima dată în India)

• Instituirea măsurii carantinei, pentru o perioadă de 14 zile, pentru cetățenii străini și apatrizi care sosesc în România din țările terțe, indiferent de zona în care este încadrată țara din care sosesc, cu anumite excepții. Condiționarea intrării în România în funcție de statusul vaccinal, întrucât în lista verde figurează state terțe pentru care situația infecțiilor covid nu este pe deplin cunoscuta la nivel internațional.

• Exceptarea de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele contact direct ale unei persoane confirmate pentru cele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare contactului.

Consultați decizia CNSU aici.

Cine este exceptat de carantină la sosirea în România

a) persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;

b) persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară;

c) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

d) copiii cu vârsta mai mare de 3 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

e) persoanele care vin în România din țările/teritoriile de risc epidemiologic dar care, înaintea sosirii în România au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutive, într-una sau mai multe țări/teritorii fără risc epidemiologic;

f) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone precum și conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;

g) conducătorii auto prevăzuți la lit. f), care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

h) piloții de aeronave şi personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar;

i) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional şi a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;

j) angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului național;

k) reprezentanții companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanțe sau agenții pe teritoriul național, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile contractuale cu entitățile economice de pe teritoriul național;

l) persoanele care intră în România pentru activități de utilizare, instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service al echipamentelor şi tehnicii din domeniile medical, științific, economic, apărare, ordine publică şi securitate națională, transporturi, precum şi persoanele care desfășoară activități profesionale specifice în domeniile menționate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum şi inspectorii organismelor internaționale;

m) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de pașapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;

n) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii, oficialii forurilor sportive internaționale care organizează aceste competiții, arbitrii delegați precum și jurnaliști acreditați la aceste competiții;

o) sportivii străini legitimați la cluburile din România care revin pe teritoriul țării ca urmare a participării la o competiție internațională oficială a echipelor lor naționale și urmează a-și relua activitatea sportivă la clubul la care sunt legitimați, cu condiția ca aceștia să aibă încheiat un contract valabil cu un club sportiv din România;

p) echipele de filmare care desfășoară activități profesionale pe teritoriul României în baza unui contract sau document doveditor al necesității prezenței în țară, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

q) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

r) persoanele predate autorităților române în baza Acordurilor de Readmisie, returnate în procedură accelerată;

s) angajații/reprezentanții operatorilor economici din România care efectuează deplasări în afara teritoriului României în scopul negocierii/semnării unor contracte/acorduri comerciale, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), precum și un document justificativ de participare la negociere sau contractul/acordul comercial semnat;

Alte prevederi:

  • Persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc
    teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea Direcției de Sănătate Publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
  • Exceptarea de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele contact direct ale unei persoane confirmate se aplică și pentru persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare contactului, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior contactului) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data contactului.

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți