10.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Maşină de poliţie, implicată într-un accident la Perieţi. Un poliţist a fost rănit

- Advertisement -

Un poliţist a fost victima unui accident de circulaţie produs în weekend pe un drum care tranzitează localitatea Perieţi. Autospeciala de poliţie pe care acesta o conducea a fost lovită din spate de un alt autoturism, omul legii ajungând la spital.

„Sâmbătă, 29 mai, în jurul orei 18:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Judeţean 653, pe raza comunei Perieţi, eveniment în care a fost implicată o autospecială de poliţie. Echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Slatina s-a deplasat la fața locului, unde au fost găsite două autoturisme avariate, unul dintre conducătorii auto, poliţist în cadrul IPJ, necesitând îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvând al Poliţiei.

Potrivit aceleiaşi surse, evenimentul rutier s-a produs pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers.

„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că autospeciala de poliţie ar fi fost acroşată faţă – spate de un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Slatina”, a adăugat reprezentantul IPJ.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar oamenii legii au deschis dosar penal în cauză în care fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți