23.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Parcarea pe bulevardul Nicolae Titulescu din Slatina este interzisă. Se ridică maşinile parcate neregulamentar

- Advertisement -

Pentru a fluidiza într-un fel sau altul traficul rutier de pe bulevardul Nicolae Titulescu din municipiul Slatina, de joi nu se va mai putea parca pe sensul de coborâre de la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi până la Catedrală. Autoturismele care vor parca astfel în această zonă se vor ridica, fără a mai fi dat vreun avertisment.

Bogdan Apostoliceanu, directorul Poliţiei Locale Slatina, a declarat că săptămâna trecută au fost deja montate indicatoare rutiere că nu se mai permite parcarea pe bulevardul Nicolae Titulescu, conducătorii auto fiind şi avertizaţi verbal în acest sens.

Aşadar, maşinile care sunt parcate neregulamentar în zonă vor fi ridicate, a adăugat Apostoliceanu: „Sunt indicatoarele montate de săptămâna trecută, dar nu au fost luate în considerare de şoferi, care au fost avertizaţi verbal cu privire la acest aspect. De astăzi (joi n.r.) nu se mai parchează pe sens de coborâre, iar maşinile găsite parcate neregulamentar pe acest tronson de drum vor fi ridicate”.

Directorul Poliţiei Locale Slatina a mai transmis că Poliţia Slatina va fi cea care dispune ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar, angajaţii Direcţiei Administrarea Străzilor şi Iluminat Public fiind cei care se vor ocupa de acest lucru.

De dirijarea circulaţiei se vor ocupa echipaje de poliţişti locali, care se vor afla atât la sensul giratoriu de la Trezorerie spre strada Vederii, cât şi la intersecţia de la Catedrală. Bogdan Apostoliceanu a mai spus că nu se mai poate parca pe sensul de coborâre al bulevardului Nicolae Titulescu până la data când ar urma să fie finalizate lucrările de reabilitare şi modernizare a reţelei de apă şi canal de pe strada Vintilă Vodă, efectuate de echipele Companiei de Apă Olt printr-un proiect pe fonduri europene.  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți