1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tânăr de 19 ani, din Osica de Sus, dosar penal pentru braconaj pe râul Olt

- Advertisement -

Un tânăr de 19 ani, cu domiciliul în comuna Osica de Sus, este cercetat penal de jandarmi după ce în dimineața zilei de sâmbătă, 5 iunie, a fost prins de efective ale Detașamentului 5 Jandarmi Balș pe când pescuia comercial pe luciul de apă al râului Olt, în dreptul satului Mărgheni al comunei Brâncoveni.

Potrivit unui comuniat remis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt, olteanul a pescuit în perioada de prohibiție și a folosit o ambarcațiune pneumatică și două plase de pescuit comercial tip setcă monofilament în lungime totală de 750 metri și fără a deține autorizație de pescuit comercial. Bunurile folosite au fost ridicate și confiscate de oamenii legii și predate organelor de cercetare penală pentru continuarea cercetărilor.

Tânărul de 19 ani s-a ales cu dosar penal pentru încălcarea prevederilor articolului 64 din Ordonanţa de Urgenţă 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, respectiv pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit; pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie; producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

„Data de 7 iunie este ultima zi în care sunt instituite măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, măsuri dispuse prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării și al ministrului mediului, apelor și pădurilor”, se mai arată în comunicatul Jandarmeriei Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți