7.6 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Lucrări anevoioase pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești. Vinovații: muncitorii plecați în străinătate și pandemia

- Advertisement -

Lucrări anevoioase pe Drumul Expres dintre Pitești și Craiova. Asociaţia Pro Infrastructură susţine că lucrările pe tronsonul 1, între Craiova şi Balş, se desfăşoară mult prea lent, iar în ritmul acesta nu vor putea fi finalizate în 2023, atunci când a anunțat constructorul.

Așa arată, filmat de sus, tronsonul 1 al drumului Expres din Dolj, porțiunea dintre Craiova și Balș. Reprezentanții Asociației Pro Infrastructura au mers cu drona pe traseul șoselei, iar în unele porțiuni încă mai există culturi agricole.

Ionuţ Ciurea- preşedinte Asociaţia Pro Infractructura: Încă nu are terenul liber. Dar cele mai multe probleme birocratice sunt rezolvate astfel încât s-a emis și autorizația de construire, iar în acest moment constructorul are aproape cale liberă ca să construiască nestingherit drumul. Din păcate, nu ne așteptăm să se mobilizeze imediat, adică în următoarea perioadă, foarte puternic pentru că are în continuare probleme financiare. Iar aceste probleme financiare sunt de ani de zile. Nu sunt de ieri, de azi.

Tronsonul 1 Craiova-Balș se întinde pe 17 km, iar valoarea totala a lucrării este de 358 de milioane de lei. Este unul dintre cele 4 tronsoane din Drumul Expres ce ar trebui să fie finalizat în 2023.

Chiar și localnicii din zonă sunt sceptici în privința respectării termenului limită.

-Lucrează tot timpul, că îi vedeți aici..?
-Am o fermă aici și trec pe fiecare zi de 3-4 ori și… nu prea. Au lucrat în vale, acolo… Aici mai slăbuț. Mai.. nu prea se omoară așa.

-Credeți că vor termina la timp acest tronson?

-La cum se mișcă, nu cred.

-Au fost zile în care nu s-a lucrat… timpul, vremea.

-Credeți că va fi gata la timp?

-Nu. Nu are cum să fie pentru că îl lasă… Ei oamenii au lucrat, eu îi auzeam… ăhăăă se sculau… îi auzeam eu din pat bocănind, dar… vremea.

Reprezentanţii firmei care fac lucrări pe acest tronson au refuzat să comenteze. La ultima vizită a lui Ludovic Orban la Craiova, au spus că lucrările merg greu din două motive: pentru că mulți muncitorii au plecat să lucreze în străinătate şi pentru că, în timpul pandemiei, mulţi angajați au fost confirmaţi cu COVID.

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți