22.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii din Argeș au reținut un tânăr din orașul Potcoava pentru înșelăciune și fals informatic

- Advertisement -

Un tânăr de 25 de ani, din orașul Potcoava, bănuit de înșelăciuni și fraude informatice, a fost prins luni după-amiaza în flagrant delict, imediat după obținerea unei sume de bani. Flagrantul a fost organizat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeș în municipiul Pitești, bărbatul fiind reținut.

Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic. 

„Din cercetări a rezultat că, începând din luna aprilie și până în prezent, folosindu-se de falsa calitate de reprezentant al unei societăți comerciale de transport, cel în cauză ar fi indus în eroare mai multe persoane, cărora le solicita bani în avans pentru servicii de transport, prin facturi proforme, fără a efectua acele transporturi. Banii erau virați în conturile unor terțe persoane, racolate de pe stradă, sub diverse pretexte, care îi retrăgeau și remiteau celui în cauză. Prejudiciul estimat, în acest moment, este de 10.000 de euro”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.

Pentru depistarea tânărului din Potcoava, polițiștii au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Pitești, imediat după ridicarea unei sume de bani obținută prin această modalitate. „După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, se mai arată în comunicat.

Activitățile oamenilor legii argeșeni au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți