Tânăril de 26 de ani, din orașul Drăgănești Olt, autor al accidentului rutier produs sâmbătă noaptea pe Drumul Județean 546, la ieșirea din comuna Brebeni spre Coteana, în urma căruia două persoane au fost rănite și au ajuns la spital, a fost reținut de polițiști. S-a întâmplat în cursul serii de duminică, șoferul fiind acuzat de săvârșirea a nu mai puțin de trei infracțiuni.
Tânărul urmează a fi prezentant luni, 19 octombrie, în fața procurorilor Parchetului Slatina, în vederea dispunerii măsurilor legale.
„În seara zilei de 18 octombrie 2026, în urma probatoriului administrat, pe numele tânărului de 26 de ani a fost emisă ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Astăzi (luni n.r.), tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în vederea dispunerii măsurilor legale”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al instituției teritoriale a Ministerului Afacerilor Interne.
Cum s-a produs accidentul
Evenimentul rutier soldat cu rănirea a două persoane s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, 17 spre 18 octombrie, în jurul orei 04:50, pe Drumul Județean 546, în afara localității Brebeni. Două autoturisme au fost implicate în eveniment, coliziunea dintre acestea fiind una frontală. Șoferul vinovat avea să fugă în urma impactului violent, însă polițiștii au reușit să-l identifice ulterior, stabilind totodată că acesta se afla și într-o stare avansată de ebrietate.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din orașul Drăgănești Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Slatina. După producerea evenimentului rutier, tânărul de 26 de ani ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor, fiind depistat ulterior în urma activităților desfășurate. În urma evenimentului, două persoane aflate în autoturismul condus de tânărul de 27 de ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru. În cazul tânărului de 27 de ani, rezultatul a fost negativ, iar în cazul tânărului de 26 de ani aparatul a indicat o valoare de 0,77 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul de 26 de ani a refuzat prelevarea de mostre biologice la unitatea spitalicească, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Potrivit unor surse, conducătorul auto din Drăgănești Olt ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune fontală cu mașina condusă de șoferul din Slatina. În urma impactului violent dintre cele două vehicule, între comunele Brebeni și Coteana s-a circulat cu dificultate zeci de minute, pe timpul efectuării cercetărilor de către polițiștii rutieri traficul fiind chiar blocat pe ambele sensuri de mers.
Oamenii legii au întocmit în cauză un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
