10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Accident rutier grav pe strada Cornișei din Slatina. O tânără a fost rănită și transportată la spital

- Advertisement -

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei tinere de 22 de ani, din comuna Corbu, a avut loc vineri dimineața, în jurul orei 09:46, pe strada Cornișei din municipiul Slatina.

Tânăra avea calitatea de pieton și a fost acroșată de un autoturism condus de un bătrân de 67 de ani, din orașul Scornicești.

„În eveniment a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, de 67 de ani, din oraşul Scorniceşti și un pieton, respectiv o femeie, de 22 de ani, din comuna Corbu, judeţul Olt. În urma coliziunii, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar în urma rezultatului s-a stabilit că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului.

În cauză a fost deschis dosar penal în care se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier. Polițiștii ar urma să stabilească dacă aceasta traversa strada regulamentar sau nu, iar din primele date se pare că tânăra din Corbu traversa drumul pe undeva prin zona trecerii de pietoni.

sursă foto: Amator

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți