18.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Trafic de influență de aproape 10.000 de euro pentru preschimbarea unui permis și promovarea unui examen auto. Doi bărbați cercetați penal

- Advertisement -

Un slătinean și un alt bărbat din comuna Sârbii Măgura sunt cercetați sub control judiciar, fiind acuzați de trafic de influență, respectiv complicitate la trafic de influență, după ce în urmă cu mai bine de doi au cerut și primit aproape 10.000 de euro pentru a preschimba un permis de conducere provizoriu de Marea Britanei cu unul românesc și pentru promovarea examenului auto.

Măsura preventivă a fost dispusă pentru o perioadă de 60 de zile, începând de marți, 6 iulie, de procurorul de caz de la secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, desemnat să instrumenteze cauze având ca obiect infracţiuni de corupţie.

Anchetatorii susțin că bărbatul din municipiul Slatina, în vârstă de 39 de ani, este cercetat pentru două fapte de trafic de influență, iar bărbatul din Sârbii Măgura, de 37 de ani, este cercetat penal pentru două infracțiuni de complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Parchetul Olt, faptele au avut loc în luna aprilie a anului 2019. Denunţătorul I. L. i-a remis celui dintâi inculpat sumele de 6.000 euro şi 3.500 euro, pe care acesta i le-a dat celui de-al doilea inculpat, promiţându-i că va interveni pe lângă lucrătorii din cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt.

Denunţătorul I. L. se aștepta ca prin demersurile făcute să preschimbe un permis de conducere provizoriu emis de către autorităţile din Marea Britanie, într-un permis de conducere românesc, în schimbul sumei de 3.500 de euro, iar fiul acestuia să promoveze examenul pentru obţinerea permisului de conducere, contra sumei de 6.000 de euro. Însă, acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar în urma denunțului făcut cei doi bărbați sunt anchetați sub control judiciar pentru trafic de influență.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți