2.6 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Liviu Voiculescu, candidat la funcția de președinte al PNL Olt: „În urmă cu mai bine de trei ani mi-am convins colegii că pot să le fiu un lider capabil”

- Advertisement -

Liviu Voiculescu, senator și președinte al Partidului Național Liberal Olt, candidează din nou la funcția de președinte al organizației județene. Alegerile în cadrul filialei Olt a PNL au loc alegeri la sfârșitul acestei săptămâni, după ce în ultima perioadă au avut loc alegeri și la nivelul mai multor organizații locale din județ.

Sunt mai bine de trei ani de când liberalul Voiculescu se află la conducerea formațiunii politice de la nivelul județului Olt, iar în tot acest timp spune că și-a convins colegii că poate să le fie un lider capabil.     

„Vineri, 9 iulie, este rândul filialei Olt a PNL să treacă prin cel mai important moment din interiorul unui partid politic: alegerea unui nou for de conducere. În urmă cu mai bine de 3 ani am urcat la tribuna candidaților copleșit de emoții și speranță, dar și cu dorința puternică de a continua proiectele politice interne ale celui care mi-a fost mentor și prieten de suflet în același timp: regretatul Ion Moisescu. Și am convins! Mi-am convins colegii că pot să le fiu un lider capabil, demn de încredere și demn de memoria celui care, până atunci, a condus cu mână fermă destinele liberalilor olteni. Angajamentele mele au cântărit la fel de mult ca votul lor de încredere”, a declarat senatorul PNL Olt.

Liviu Voiculescu spune că vineri va urca din nou la tribuna candidaților, însă va fi greu.

„Va fi greu. Foarte greu! Pentru că acum nu doar așteptările și speranțele colegilor mei îmi vor credita candidatura, ci mai ales portofoliul ultimilor mei 3 ani ca președinte al PNL Olt. Vreau să cred că am fost liderul responsabil, capabil, demn și ferm pe care și l-au dorit în urmă cu 3 ani. Și vreau să fiu în continuare un astfel de lider! Vreau să cred că am meritat încrederea lor. Și mă angajez să o onorez și de acum înainte! Am fost până acum împreună și vreau să cred că vom rămâne în continuare aceeași echipă sudată, puternică și echilibrată! Pentru că împreună forța noastră, a liberalilor olteni, este de neegalat”, a adăugat Liviu Voiculescu, liderul liberalilor olteni.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți