Un bărbat a avut nevoie de acordarea primului ajutor în urma unui accident feroviar produs în comuna Găneasa, la trecerea de nivel cu calea ferată din satul Izvoru. În eveniment au fost implicate un tren Regio și un autoturism, șoferul acestuia rămânând încarcerat în urma coliziunii violente.
„Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și o autospecială pentru primă intervenție, au intervenit în comuna Găneasa, sat Izvoru, la un accident feroviar. La fața locului au intervenit și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt. În eveniment au fost implicate un autoturism și trenul InterRegio 2224, în care se aflau 28 de persoane. În urma accidentului, șoferul autoturismului, în vârstă de 23 de ani, din comuna Găneasa, a rămas încarcerat. Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență, cu funcții vitale prezente și a fost extras din autoturism de echipajul de descarcerare, concomitent cu acordarea îngrijirilor medicale. Pacientul, politraumatizat prin accident feroviar, a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Slatina”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
Polițiștii au ajuns și ei la fața locului pentru cercetări.
„La data de 10 iulie, ora 19:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment feroviar, în comuna Găneasa. La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Găneasa și din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Piatra Olt, aceștia constatând faptul că un tânăr de 23 de ani, din comuna Găneasa, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 14, în comuna Găneasa, satul Izvoru, la trecerea la nivel cu calea ferată simplă fără bariere, ar fi fost acroșat de trenul Regio 2224 care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea – Piatra Olt. În urma coliziunii, conducătorul auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul”, a spus Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ.