4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tânărul din Găneasa, rănit grav în accidentul feroviar de la Izvoru, a murit

- Advertisement -

Mihăiță Răducu, tânărul de 23 de ani, din comuna Găneasa, rănit grav în accidentul feroviar produs sâmbătă seara la trecerea de nivel cu calea ferată fără bariere din satul Izvoru al localității, a pierdut lupta cu viața.

După ce a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale autoturismului în care se afla, tânărul a fost transportat de urgență și în stare de inconștiență la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, unde a fost supus mai multor îngrijiri medicale. De aici, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică a fost transferat cu un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Olt la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde a mai primit alte investigații medicale.

Însă, din păcate, tânărul de 23 de ani, din Găneasa, nu a putut supraviețui, iar în cursul zilei de luni inima sa a încetat să mai bată.

Cum s-a produs evenimentul

Polițiștii rutieri au fost prezenți la locul accidentului feroviar pentru a stabili împrejurările în care acesta s-a produs.

„La data de 10 iulie, ora 19:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment feroviar, în comuna Găneasa. La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Găneasa și din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Piatra Olt, aceștia constatând faptul că un tânăr de 23 de ani, din comuna Găneasa, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 14, în comuna Găneasa, satul Izvoru, la trecerea la nivel cu calea ferată simplă fără bariere, ar fi fost acroșat de trenul Regio 2224 care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea – Piatra Olt. (…)”, a spus Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

În urma impactului, Mihăiță Răducu a rămas încarcerat în propriul autoturism, pompierii Detașamentului Slatina fiind cei care l-au extras dintre fiarele mașinii.

Polițiștii au deschis dosar penal în cauză și dacă inițial efectuau cercetări pentru sâvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, după decesul tânărului din Găneasa încadrarea juridică a faptei s-a schimbat în ucidere din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți