32.2 C
Slatina
duminică,14 iulie,2024

Ultimele Articole

Un băiat de 9 ani, dar și un bătrân de 80 de ani, victimele unui accident produs între Slatina și Brebeni. Patru mașini implicate

- Advertisement -

Patru autovehicule au fost implicate, miercuri după-amiază, în jurul orei 16:00, într-un accident de circulație produs pe Drumul Județean 546, între localitățile Slatina și Brebeni. Două persoane, respectiv un băiat de 9 ani și un bătrân de 80 de ani, au suferit leziuni în urma coliziunii violente dintre vehicule.

Evenimentul rutier s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, polițiștii rutieri slătineni deplasându-se în zonă pentru cercetări și a stabili cu exactitate împrejurările în care acesta s-a produs.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, care au găsit patru autoturisme avariate. Două persoane, pasageri, un minor, în vârstă de 9 ani, din municipiul Slatina, și un bărbat de 80 de ani, din comuna Ghimpețeni, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Oamenii legii efectuază cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Victimele au primit îngrijiri medicale de la paramedici SMURD și pompieri de la Detașamentul Slatina, precum și de la echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt. „La spital au fost transportate două persoane, bărbatul de 80 de ani, conștient, cu traumatism cranio-facial și traumatism la membrul superior stâng, care a fost preluat de echipajul SMURD Slatina, și minorul, în vârstă de 9 ani, cu traumatism cranio-cerebral. Pompierii au acționat și pentru spălarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului”, spune Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Toți cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal în cauză în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți