7.3 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii rutieri au oprit în trafic mai mulți șoferi băuți

- Advertisement -

Ziua și conducătorii auto depistați în stare de ebrietate la volan. În 24 de ore, polițiștii rutieri au prins în trafic trei șoferi băuți, iar unul dintre ei a comis și o altă abatere la legislația rutieră. Pe numele tuturor au fost întocmite dosare penale.

Polițiștii orașului Piatra Olt au depistat joi dimineață, în localitate, un bărbat de 53 de ani, din comuna Pleșoiu, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,46 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Și joi seara, polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Deveselu au depistat în comuna Deveselu un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Caracal, care se afla la volanul unui autoturism având o alcoolemie de 0,68 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că șoferul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În noaptea de 15 spre 16 iulie, un alt bărbat a fost oprit în trafic și era sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii din municipiul Slatina au depistat în localitate un bărbat de 47 de ani, din orașul Balș, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1,11 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta refuzând recoltarea de mostre biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți