20.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Clase de profesională la liceele din județ unde promovabilitatea la Bacalaureat a fost zero

- Advertisement -

S-a încheiat și sesiunea de vară a Bacalaureatului și ca în fiecare an în județul Olt au existat unități de învățământ liceal unde promovabilitatea a fost zero. Liceul Tehnologic Crâmpoia, Liceul Tehnologic Drăgănești Olt, Liceul Tehnologic „Ion Popescu Cilieni” Cilieni și Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu” Caracal sunt instituțiile fără niciun elev care să fi obținut minimum media 6 pentru a promova examenul maturității. În cadrul conferinței de presă susținută marți, profesorul Victor Iacobescu, șeful învățământului oltean, a făcut referire la faptul că în aceste licee urmează a fi înființate numai clase profesionale.  

„Legat de liceele cu promovabilitate zero sau unde s-a înregistrat un singur elev promovat, menționez faptul că, așa cum scrie în metodologie, începând cu anul școlar următor, dacă nu sunt minimum doi elevi care au reușit să ia media peste 6 la examenul național de Bacalaureat, în acel liceu nu vor mai fi clase de liceu, ci doar clase de profesională. Cele patru licee fără niciun promovat sunt: Liceul Tehnologic Crâmpoia, Liceul Tehnologic Drăgănești Olt, Liceul Tehnologic «Ion Popescu» Cilieni, Liceul Tehnologic «Constantin Filipescu» Caracal. Un singur promovat avem la Liceul Tehnologic Tufeni, respectiv Liceul Tehnologic «Nicolae Bălcescu» Balș”, a declarat Victor Iacobescu.

Cristina Popescu, inspector de specialitate învățământ profesional și tehnic, a menționat faptul că nu este prima oară când unitățile de învățământ respective au rezultate proaste la examenului maturității.

„Pentru liceele cu rezultate slabe nu este prima dată când se întâmplă acest lucru și, încet, încet, vor merge spre clasele de învățământ profesional, ceea ce pentru ei este un lucru bun pentru că acei copii au mai multe oportunități de dezvoltare pentru nivelul de pregătire mergând către o clasă de învățământ profesional decât către o clasă de liceu”, a spus inspectorul școlar din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți