10.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Un copil de 11 ani, din Corabia, la volanul unui autoturism pe o stradă din localitate

- Advertisement -

Două fapte penale au fost depistate, în week-end, de polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile publice din județul Olt. Una dintre ele a fost constatată în orașul de la Dunăre, Corabia, unde un băiat de 11 ani a fost prins conducând un autoturism, fără a avea permis, în cauză fiind întocmit dosar penal.  

„Sâmbătă, 7 august, polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au depistat un minor, de 11 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Timiș, din oraș. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care minorul a avut acces la autoturism”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt. 

Duminică, 8 august, un tânăr depistat în timp ce conducea un autoturism cu viteză și cu permis de conducere susceptibil a fi fals.

„Pe strada Nicolae Titulescu, din orașul Drăgănești Olt, a fost depistat un bărbat de 29 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 109 kilometri pe oră, prezentând un permis de conducere eliberat de autoritățile din Republica Moldova. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere, existând suspiciunea că permisul de conducere este fals”, a adăugat reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți