A fost un an fără evenimente culturale și iată că în 2021, odată cu relaxarea măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei COVID-19, acestea au început să fie reluate de primarii din județul Olt. Și cum anul trecut au dus lipsă de distracție, locuitorii comunei Osica de Jos vor avea parte anul acesta de trei zile de sărbătoare.
Petrecerea câmpenească dedicată organizării celei de-a cincia ediții a sărbătorii „Ziua comunei Osica de Jos – Oltețule apă lină” va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni și începe vineri, 13 august, cu muzică ambientală și discotecă. Sâmbătă, cu acompaniamentul muzical asigurat de Formația „Nicușor Troncea”, pe scena de pe stadionul comunal vor urca artiștii Valentin Andrei și Simona Ghițoi.
Însă, cheful cel mai mare va fi duminică, 15 august, de Sfânta Maria Mare, spectacolul extraordinar oferit de Primăria și Consiliul Local Osica de Jos, în frunte cu echipa din primărie condusă de edilul Marian Pistol și viceprimarul Dumitru Gață, dar și în parteneriat cu TVF Oltenia, începând de la ora 15:00.
Iar programul artistic va fi deschis de nimeni alții decât membrii Ansamblului „Hora Florilor” din Osica de Jos, câștigător în numeroase concursuri și festivaluri folclorice naționale și internaționale. Chiar în perioada 6 – 8 august 2021, ansamblul oltean, al cărui coregraf este maestrul coregraf George Ghiță a lu’ Porumbelu’, a prezentat un deosebit program artistic, ducând portul, cântecul, jocul si călușul tradițional oltenesc la Festivalul Internațional „Singer’s Warsaw” din localitatea Biłgoraj, Polonia, și s-a întors bineînțeles cu o distincție importantă.
Îndrăgiți interpreți ai muzicii populare și ușoare românești vor urca pe scena de pe stadion, iar aici îi amintim pe Constantin Enceanu, Nelu Bitana, Cornel Cojocaru, Livia Celea Streață, Alexandra Tudor, Maria Ciocârlan și Mirela Surcel și Daniela Gyorfi, prezentator al întregului spectacol fiind Florina Bălăescu.
Evenimentul cultural „Ziua comunei Osica de Jos” din week-end de la care nu vor lipsi tiribombele, toboganele și mașinuțele pentru copii, precum și grătarele cu mici și berea recea, se va încheia duminică târziu în noapte cu tradiționalul foc de artificii.
Sursă foto: Primăria Osica de Jos – Pagina Facebook