12.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Sărbătoarea „Întâlnire cu fiii satului” la Pârșcoveni, de Sfânta Maria Mare

- Advertisement -

Va fi mare sărbătoare duminică, de Sfânta Maria Mare, în comuna olteană Pârșcoveni, care organizează anul acesta cea de-a XVI-a ediție a evenimentului cultural „Întâlnire cu fiii satului”. Primăria și Consiliul Local Pârșcoveni, în frunte cu primarul Dumitru Dănuț Matei, au pregătit multe suprize pentru cetățenii din localitate, dar și din comunele învecinate, cea mai mare dintre acestea fiind un spectacol folcloric extraordinar, cap de afiș fiind îndrăgiții interpreți de muzică populară Marcela Fota și Valentin Sanfira.

Concertul se va desfășura cu începere de la ora 15:00, pe stadionul comunal din Pârșcoveni, iar pe scenă vor urca, bineînțeles, membrii Ansamblului Folcloric „Brâulețul” din Pârșcoveni, câștigător a numeroase premii în cadrul concursurilor folclorice naționale și internaționale. Totodată, pe lângă Marcela Fota și Valentin Sanfira, recitaluri vor mai susține și alți invitați speciali precum Ion Beldea, Anca Ștefania Botofei, Sorin Mitrică, Mady de la Slatina, Mălina Conopan și Marius Lăutaru’.

Acompaniamentul muzical va fi asigurat de orchestra Ansamblului Profesionist „Doina Oltului” din Slatina, care îi vor acompania și pe artiștii ansamblului precum Maria Ghinea, Ileana Lăceanu, Cătălin Bărbulescu, Vasilica Dinu, Neta Soare, Victorița Cică, Ștefania Strejescu, Gabriel Zăvoeanu, Daniel Roșoga, Marinela Dobrițoiu, Carmen Budulan, Florica Chircă, Dorina Mete, Constantin Ștefan, Ion Crețeanu, Marian Toma, Sorina Dinu și Mădălina Drăgan.   

Tot evenimentul „Întânire cu fiii satului”, ajuns la a XVI-a ediție, va fi transmis live pe YouTube, seara de spectacol urmând a se încheia cu un superb foc de artificii, care a devenit o tradiție la Pârșcoveni.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți