14.7 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Patru bărbați, plasați sub control judiciar după ce au fost protagoniștii unui scandal la Radomirești

- Advertisement -

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 40 de ani, toți din comuna Radomirești,Sunt cercetați sub control judiciar după ce de Sfânta Maria Mare au provocat un scandal în localitate. Ei sunt cercetați într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii i-au reținut luni pentru 24 de ore, cu o zi înainte agresând un bărbat de 48 de ani, tot din Radomirești. Conflictul dintre cei cinci indivizi a fost aplanat după ce oamenii legii au tras mai multe focuri de armă.

„În fapt, la data de 15 august, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Radomirești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe o stradă din aceeași localitate, a izbucnit un conflict spontan între mai multe persoane, iar pentru aplanarea acestuia polițiștii aflați la fața locului au executat mai multe focuri de avertisment, în plan vertical, fiind restabilită ordinea și liniștea publică. În urma verificărilor efectuate, au fost identificați patru bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 40 de ani, care ar fi lovit un alt bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Radomirești”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Dacă pe 16 august cei patru olteni au fost reținuți de polițiști, ziua următoare aceștia au fost prezentați anchetatorilor care au dispus împotriva lor măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți