8.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Concurs pentru șefia Jandarmeriei Olt. Candidații Botan și Gheorghe au trecut de testarea psihologică

- Advertisement -

Se organizează concurs pentru ocuparea funcției de inspector şef al inspectoratului de jandarmi judeţean II la Inspectoratul de Jandarmi Județean „General de corp de armată Constantin Dimitrescu” Olt, iar până acum au avut loc înscrierile, însă s-a desfășurat și testarea psihologică. Din cei trei candidați înscriși, care sunt Emanuel Botan, Radu Gheorghe și Marin Boată, doar primii doi, potrivit site-ului Jandarmeriei Române, au fost declarați apți. Acum, cei doi trebuie să mai susțină proba de interviu, care urmează a se desfășura în data de 22 septembrie, cu începere de la ora 12:00, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Pentru a promova concursul, nota minimă ce trebuie obținută fiind 7.

Potrivit unor surse, la testarea psihologică ce a avut loc pe 6 august la Centrul de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne, rezultate fiind publicate pe 12 august, candidatul Boată nu s-ar fi prezentat la această testare.

Aflați în cursa pentru conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, Emanuel Botan și Radu Gheorghe au fost ani buni purtători de cuvânt ai instituției.

În vârstă de 44 de ani, Botan a ajuns în 2017 la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Frații Buzești” Craiova, unde a fost împuternicit adjunct al șefului grupării, pentru ca din anul 2018 să ocupe postul prin concurs. După ce nu a mai fost purtător de cuvânt al instituției, Radu Gheorghe a continuat să-și desfășoare activitatea în cadrul Jandarmeriei Olt.

Funcția de inspector șef al IJJ este vacant din luna aprilie a anului 2021, când fostul comandant, colonelul Dorel Drejoi, a ieșit la pensie și a trecut în rezervă, predând conducerea unității colonelului Marin Boată. Ofițer cu experiență, având peste 30 de ani în care a activat în cadrul structurilor Jandarmeriei Române, acesta este la Jandarmeria Olt din luna mai a anului 2013, fiind numit prim adjunct al inspectorului șef, din aprilie 2021 fiind împuternicit interimar inspector șef al unității.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți