4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Creștere alarmantă a cazurilor COVID-19 în Olt. Duminică s-au raportat 30

- Advertisement -

Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noile cifre despre cazurile noi de Coronavirus, iar în Olt s-a înregistrat o creștere alarmantă a acestora. Doar în ultima zi s-au raportat 30 de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2, iar de la începutul pandemiei și până la această dată sunt 14.794 de persoane din județ confirmate cu această boală.

Din fericire, niciunul dintre pacienții internați în unitățile medicale oltene, care erau deja pozitivi la COVID-19, nu au fost retestați pozitiv în ultimele 24 de ore. Însă, a fost raportat și un nou deces, de la început de pandemie și până în prezent fiind 392 de persoane din județul Olt care au fost răpuși de virusul ucigaș. Majoritatea acestora aveau și alte boli asociate grave.

Ultimul deces, cel cu numărul 392, este al unei femei de 73 de ani, din mediul rural, care pe 24 august s-a internat în Spitalul Municipal Caracal, unitatea sanitară suport COVID din județul Olt. Din păcate, inima sa a încetat să mai bată sâmbătă, 28 august, cauzele decesului fiind stop cardiorespirator ireversibil, pneumonie și infecția cu virusul SARS-CoV-2. Femeia avea ca și comorbidități diabet zaharat tip II, ciroză hepatică și trombocitopenie.

În creștere, în ultima zi, a fost și incidența îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus, cumulată în ultimele 14 zile, care a ajuns duminică la 0,20 cazuri la mia de locuitori. Cea mai ridicată este în comuna Șopârlița, de 2,58, iar cea mai scăzută în municipiul Slatina, de 0,17 infecții cu virusul SARS-CoV-2 la o mie de persoane. Însă, mai sunt și alte 26 de localități în care mai sunt raportate cazuri COVID-19, în acestea rata de infectare fiind: Ianca – 1,45, Studina – 0,77, Tufeni – 0,77, Gostavățu – 0,73, Pleșoiu – 0,71, Dobroteasa – 0,68, Osica de Jos – 0,65, Gura Padinii – 0,62, Găneasa – 0,58, Corabia – 0,53, Perieți – 0,50, Piatra Olt – 0,47, Caracal – 0,45, Fărcașele – 0,43, Grojdibodu – 0,39, Balș – 0,39, Slătioara – 0,39, Pârșcoveni – 0,35, Deveselu – 0,31, Movileni – 0,31, Crâmpoia – 0,29, Dăneasa – 0,29, Izvoarele – 0,29, Dobroloveni – 0,27, Mărunței – 0,27 și Valea Mare – 0,27.

Totodată, sunt și 84 de localități oltene în care, la două două săptămâni, nu s-a mai înregistrat nicio infecție nouă cu Coronavirus.   

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți