11.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Legea consumatorului vulnerabil înlocuiește ajutorul de încălzire. Anunțul a fost făcut de ministrul Turcan, la Slatina

- Advertisement -

Prezentă miercuri la Slatina, Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a transmis că odată cu intrarea în vigoare a Legii consumatorului vulnerabil facturile la energie vor fi subvenționate după un calcul matematic. Totodată, reprezentantul Guvernului României a mai spus că această lege, înlocuiește ajutorul de încălzire, iar ajutorul care poate fi primit de persoanele cu venituri mici ajunge la 600 de lei.

Potrivit Ralucări Turcan, subvenția care va fi primită de români, pe perioada sezonului rece, va fi calculată în funcție de veniturile familiei, dar și de energia pe care aceasta o folosește pentru încălzirea locuinței.  

„Este un calcul matematic pe care îl vor furniza instituţiile care gestionează aplicarea acestor legi. Sumele diferă în funcţie de nivelul de venituri, dar şi tipul de energie consumată. O persoană îşi declară tipul de energie consumată, acest tip de energie consumată are un preţ de referinţă şi în funcţie de acest preţ, de nivelul veniturilor, se compensează invers proporţional. Între zece la sută şi sută la sută, se compensează invers proporţional, în funcţie de preţul de referinţă. E formulă matematică. Zece la sută primesc persoanele care se apropie de nivelul maxim al veniturilor, sută la sută compensare primesc persoanele care au cele mai mici venituri”, a declarat ministrul Muncii la Slatina.

Legea consumatorului vulnerabil va înlocui ajutorul de încălzire de când intră în vigoare, respectiv la data de 1 noiembrie, iar ajutorul acordat persoanelor cu venituri mici va fi de aproximativ 600 de lei.

„În momentul de faţă, există ajutorul de încălzire. Această lege a fost devansată şi se aplică din momentul în care începea să fie acordat ajutorul de încălzire. Dacă până acum, acest ajutor de încălzire, pe toată perioada sezonului rece, era de 100 de lei, prin legea nouă vor primi aproximativ 600 de lei”, a mai spus Turcan.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți