10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Transportul, depozitarea și procesarea cerealelor, în vizorul polițiștilor. Peste 14 tone de cereale, transportate ilegal în sudul județului

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Poliției Olt, împreună cu polițiști de frontieră de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Olt și reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt, au desfășurat în perioada 1 – 10 septembrie acțiuni de verificare a operatorilor economici care desfășoară activități de transport, depozitare și procesare cereale. În acest interval de timp a fost descoperit și un transport ilegal de cereale, doi corăbieni fiind prinși că transportau în zona de sud a județului, cu ajutorul unor tractoare cu remorcă, peste 14 tone de astfel de produse fără a deține aviz de însoțire a mărfii, aceasta fiind confiscată.

Activitățile polițiștilor și a angajaților de la Finanțe au vizat verificarea documentelor de însoţire a mărfurilor, verificarea concordanţei între produsul menţionat în documentele ce însoţesc transportul şi produsul efectiv transportat sau identificarea persoanelor care achiziţionează, transportă şi comercializează cereale fără documente legale.

Cu această ocazie, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei și a fost ridicată în vederea confiscării suma de 1.000 de lei și cantitatea de 14.280 kilograme de cereale, cu o valoare 14.000 de lei, fiind verificate 12 mijloace de transport.

„Astfel de activități vor continua și în perioada următoare în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor ce afectează bugetul de stat, în special a faptelor specifice evaziunii fiscale şi fraudelor vamale, precum și a ilegalităţilor din domeniul producerii, depozitării şi comercializării cerealelor”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt.

Transport ilegal depistat în Corabia

Potrivit IPJ, miercuri, 8 septembrie, pe Drumul Național 54 A, în orașul Corabia, au fost depistați în trafic doi bărbați, de 33 și 40 de ani, din localitate, care transportau cereale, respectiv cantitatea de 14.280 kilograme, folosindu-se de două tractoare cu remorcă. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că aceștia nu dețineau aviz de însoțire a mărfii, întreaga cantitate de cereale fiind ridicată în vederea confiscării, corăbienii fiind amendați cu 6.000 de lei.

„De asemenea, s-a stabilit faptul că remorcile nu erau înregistrate sau înmatriculate, iar una dintre remorci folosea numere de înmatriculare atribuite altui autovehicul. În cauză au fost întocmite două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate”, se mai arată în comunicat.  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți