2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Primăria Brâncoveni derulează din nou programul „Primul meu ghiozdan”. Fără festivitate de deschidere la început de an școlar

- Advertisement -

Va fi un început de an școlar 2021 – 2022 mai aparte la nivelul unităților de învățământ din comuna Brâncoveni și asta pentru membrii consiliului profesoral al celei mai importante școli din localitate a decis să nu organizeze festivitate de deschidere, deși aici nu este înregistrat niciun caz pozitiv de Coronavirus. Însă, reprezentanții administrației publice locale au făcut totuși tot posibilul pentru a asigura materiale de protecție sanitară în contextul pandemiei COVID, în toate unitățile școlare din Brâncoveni, iar micuții de la clasa pregătitoare au parte și anul acesta de o supriză. Primăria organizează o nouă ediție a programului „Primul meu ghizdan”, la fel ca cel pe care și Primăria municipiului Slatina îl desfășoară de ani buni.

Undeva în jurul a 20 de preșcolari ar urma să se bucure de un ghiozdan nou-nouț cu rechizite școlare, fondurile alocate pentru derularea programului fiind de la bugetul local.

„Și în acest an, fiecare școlar al comunei Brâncoveni de la clasa pregătitoare va primi, în prima zi de școală, un ghiozdan care conține rechizite necesare începutului de an școlar (caiete, creioane colorate, penar, pixuri, etc.). Programul «Primul meu ghiozdan», finanțat din fonduri proprii de administrația locală din Brâncoveni, a ajuns la cea de-a III-a ediție. Primăria și Consiliul Local Brâncoveni urează micilor învățăcei, dar și tuturor elevilor: «Mult succes la școală!, dar și multă sănătate»”, a declarat Ion Cheroiu, primarul localității.

Autoritățile locale au achiziționat și mii de măști medicinale, dar și sute de litri de dezinfectant, pentru ca preșcolarii și elevii să fie protejați în acest val patru al pandemiei cu virusul SARS-CoV-2.

„Pentru un nou an școlar reușit și pentru protecția elevilor împotriva infectării cu COVID-19, primăria este pregătită prin achiziția a 5.000 de măști medicinale, a 200 de litri de dezinfectant pentru suprafețe și a 100 de litri dezinfectant uz uman. Vom continua să sprijinim unitățile de învățământ din comuna Brâncoveni, pentru prevenirea infectării cu acest virus, din resurse financiare proprii, ajutoarele de la guvern dovedindu-se doar promisiuni fără efect!”, a mai spus edilul.

Deși protecția împotriva noului Coronavirus este una ridicată la nivelul localității Brâncoveni, în prezent nefiind înregistrat nici un caz pozitiv, cei puțin peste 200 de elevi care învață la școala gimnazială, dar și cei aproximativ 50 de la cele trei grădinițe din comună, nu vor avea parte de festivități de deschidere.

„Chiar dacă prin ordin al Ministrului Educației se pot organiza festivități cu ocazia începutului de an școlar și chiar dacă la nivel de comună avem zero cazuri de infectare cu COVID-19, Consiliul Profesoral al Școlii «Voievod Brâncoveanu» a hotărât sa nu organizeze o astfel de ceremonie. Condițiile din ordinul ministerului de resort erau întrunite: aveam spațiu suficient în exterior, aveam măști de protecție, iar istoric vorbind festivitățile similare din trecut nu au depășit niciodată o oră și jumătate. Având în vedere că prin această decizie nu ne vom putea întâlni ca în fiecare an, doresc să transmit tuturor elevilor, un nou an școlar liniștit, cu bucurii și împliniri și, totodată, să le garantez că Primăria și Consiliul Local Brâncoveni vor fi permanent alături de ei”, a adăugat Ion Cheroiu, primarul localității.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți