15.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Senatorul Liviu Voiculescu: „Liberalii din Olt susțin moțiunea «România Liberală» a premierului Florin Cîțu, candidat la președinția PNL”

- Advertisement -

Ne mai despart două săptămâni până la Congresul Partidului Național Liberal, când liberalii din țară vor alege viitorul președinte al formațiunii politice, cei care și-au anunțat candidatura fiind Ludovic Orban, actual președinte, și premierul Florin Cîțu, iar duminică în municipiul Caracal a avut loc Colegiul Director Județean al PNL Olt în cadrul căruia s-a decis susținerea moțiunii „România Liberală” care aparține liberalului Cîțu. Totodată, în cadrul colegiului la care a participat și Liviu Voiculescu, senator și președinte PNL Olt, s-a stabilit și numărul delegaților filialei județene care vor participa la congresul din 25 septembrie.  

„Colegiul Director Județean al Filialei Olt a Partidului Național Liberal, întrunit în ședință statutară astăzi (duminică n.r.), 12 septembrie 2021, ora 11:00, a decis, cu majoritatea celor prezenți, prin vot secret, susținerea moțiunii «România Liberală» a candidatului la funcția de președinte al PNL, domnul Florin Vasile Cîțu, prim-ministrul României”, a declarat senatorul Liviu Voiculescu.

Parlamentarul de Olt a spus și câți delegați ai PNL din județ vor fi prezenți la congresul din 25 septembrie, numărul acestora fiind de 94, printre ei fiind, bineînțeles, senatorul Voiculescu și Gigel Știrbu, deputat și vicepreședinte regional regiunea Sud – Vest Oltenia al PNL.

„Cu unanimitate de voturi, s-au votat delegații care vor participa la Congresul partidului din data de 25 septembrie 2021 (94 la număr n.r.), precum și membrii Curții de Arbitraj Județene și ai Comisiei de Revizie și Cenzori. Mulțumesc tuturor membrilor Colegiului Director Județean prezenți astăzi la Caracal și îi asigur de tot sprijinul și suportul meu în interesul echipei noastre și a Partidului Național Liberal”, a adăugat liberalul oltean Liviu Voiculescu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți