20.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Început de an școlar și în unitățile de învățământ oltene

- Advertisement -

Ca în întreaga țară, și în unitățile școlare din județul Olt a fost luni, 13 septembrie, deschiderea anului de învățământ 2021 – 2022. Fiind în valul patru al pandemiei de Coronavirus, conducerile unor instituții școlare au preferat să nu organizeze festivități de deschidere, iar acolo unde acestea au avut loc au fost unele restrânse. Bucuria cea mai mare a fost în ochii copiilor, fie că vorbim de preșcolari, fie că vorbim de elevi, având în vedere că majoritatea lor s-au putut vedea față în față, după ce în ultimul an de școală cursurile s-au desfășurat mai mult în mediul online. Fericiți au fost mai ales cei care abia acum au început școala, dar și cei care au trecut în clasa a V-a sau în prima clasă de la liceu, a IX-a, având în mâini buchete de flori pentru învățătoare sau doamna dirigintă.

La Colegiul Național „Radu Greceanu” din municipiul Slatina interiorul a devenit aproape neîncăpător doar pentru elevii de la clasele a V-a și a IX-a care au participat, unii dintre ei alături de părinți, iar alții doar lângă dascălii de la clasă, la festivitatea de deschidere a anului școlar. Iar printre invitații la eveniment s-a numărat și Victor Iacobescu, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Olt și profesor de limba și literatura română în cadrul colegiului.

„Ne aflăm într-un moment de cumpănă pentru societate, dar am încredere că este doar ceva temporar și că alegând o viață socială, o viață școlară, putem trece mai ușor peste această pandemie. Nu pot să vă spun decât «Bine ați venit acasă!», pentru că aici la Colegiul «Radu Greceanu» este o familie. Aici am început să învăț să fiu profesor , aici am redescoperit emoția pe care o simțeam atunci când eram elev. De asemenea, aici mi-am amintit că undeva, cândva, am fost și eu ca voi elev, că aveam anumite emoții. De aceea, vă rog ca în acești patru ani sau mai mult, pentru cei care sunteți în clasa a V-a, să vă faceți amintiri și să aveți emoții frumoase. Nu uitați că aici avem un colectiv de profesori care este alături de voi și care vă va face să uitați că mama și tata sunt doar acasă, mama și tata sunt și aici. Dragi părinți, pot să vă spun că ați făcut alegerea perfectă, îndrumându-i pe copii să vină la «Radu Greceanu». De aici, din marea familie de la acest colegiu, nu pot decât să vă urez un an școlar sănătos și cu performanțe”, a declarat șeful învățământului oltean.

La nivel de județul Olt, de luni, 13 septembrie, au început cursurile anului de învățământ 2021 – 2022 aproximativ 52.000 de preșcolari și elevi, mai exact vorbim de 9.424 de preșcolari, 14.946 de copii la ciclul primar, 13.975 la ciclul gimnazial, 12.920 la liceu și 600 la profesională.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți