Inspectoratul de Poliție Județean Olt scoate la concurs șase posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă din sursă externă, în scopul reducerii deficitului de personal. Potrivit anunțului publicat la rubrica Carieră – Posturi scoase la concurs de pe site-ul Poliției Olt este nevoie de oameni la Posturile de Poliție din comunele Poboru, Topana, Obârșia, Urzica, Vădăstrița și Movileni.
Ajutorele de șef de post vor lucra la ordine publică, iar înscrierea candidaților se va aface până în data de 24 septembrie.
„Sunt scoase la concurs șase posturi vacante de ajutor șef de post din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, specialitatea ordine publică, prin încadrare directă din sursă externă, a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale. Înscrierea se realizează doar online, în perioada 13 – 24 septembrie, inclusiv în zilele nelucrătoare, iar pe data de 24 septembrie doar până la orele 16:00, la adresa de e-mail sursaexterna@ot.politiaromana.ro. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.
Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Olt: https://ot.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-concurs-pentru-ocuparea-a-6-posturi-vacante-de-ajutor-sef-de-post.
În perioada 11 – 19 octombrie, candidații, ale căror dosare au fost validate, vor participa la proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice. La data de 23 octombrie, va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă, pentru a fi declarat „admis”, candidatul trebuie să obțină minimum nota 7.
„Înscrierea candidaților se va realiza pe toate posturile de ajutor şef de post scoase la concurs din cadrul inspectoratului, urmând ca numirea candidaţilor declaraţi «admis» să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute”, se mai precizează în comunicat.