Volumul rezervărilor turistice în România a crescut cu 60% în această vară faţă de anul trecut

Pandemia a impulsionat turismul românesc, volumul rezervărilor din vara acestui an având o creştere cu 46% faţă de 2019 şi cu 60% raportat la anul trecut, potrivit unui comunicat al Travelminit.ro, remis, marţi, AGERPRES.

Vara aceasta, românii au recuperat din plin la capitolul vacanţe, mai ales odată cu relaxarea restricţiilor şi a măsurilor de siguranţă luate de autorităţi în contextul pandemiei. Potrivit platformei hoteliere online Travelminit.ro, care a analizat rezervările efectuate în perioada iunie – iulie 2021, sezonul estival a fost unul prolific pentru hotelierii şi proprietarii de pensiuni şi case de vacanţă din ţară.

Astfel, volumul de rezervări pentru perioada iunie – iulie 2021 a fost cu 46% mai mare decât în 2019 şi cu 60% mai mare decât în anul 2020.

După o perioadă plină de incertitudine, în care posibilităţile de călătorie au fost limitate, dorul de ducă al românilor s-a amplificat mai mult ca niciodată, dovadă fiind şi cifrele mari ale rezervărilor pentru destinaţii interne. În plus, schimbările tot mai dese ale condiţiilor de intrare în statele europene şi nu numai i-au determinat pe turişti să aleagă siguranţa sejururilor în ţară, ceea ce a creat un context favorabil pentru industrie.

Cât despre locurile alese de aceştia, opţiunile populare sunt neschimbate. Pe parcursul acestei veri, harta celor mai căutate destinaţii din România a arătat astfel: un procent de 25% a fost ocupat de litoralul românesc (staţiunile Mamaia, Eforie Nord, Vama Veche, Olimp şi Costineşti preponderent), 23% reprezintă marile oraşe (Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea), 21% sunt destinaţiile balneo (Sovata, Băile Felix, Băile Herculane), iar restul se împarte între localităţile mai mici, dar care pot fi considerate adevărate comori turistice (Praid, Rimetea, Odorheiu Secuiesc, Corund sau Gheorgheni).

De asemenea, atunci când vine vorba despre alegerea unităţii de cazare, românii preferă în continuare hotelurile şi pensiunile, care, pe parcursul acestei veri, au acoperit împreună un procent de 68% din numărul total al rezervărilor pe Travelminit.ro, restul fiind împărţit între apartamente, case de vacanţă şi hosteluri. În cazul hotelurilor a fost semnalată şi o creştere faţă de anul trecut, mai ales datorită faptului că foarte multe unităţi de cazare de acest fel au pregătit pachete complexe şi oferte la preţuri accesibile pentru acest sezon estival.

Preţurile la cazare din această vară au fost mai mari faţă de aceeaşi perioadă a lui 2020, dar considerabil mai mici decât cele din sezonul estival din 2019. Mai mult decât atât, un avantaj considerabil pentru turismul intern a fost faptul că românii au putut să-şi folosească voucherele de vacanţă rămase nefolosite din anii trecuţi pentru a rezerva cazări în ţară.

În ceea ce priveşte tarifele, preţul mediu pentru 2 nopţi de cazare, 2 adulţi, a fost de 501 lei (spre deosebire de 524 lei în 2019 şi 477 lei în 2020). De asemenea, preţul mediu pentru 2 nopţi de cazare, 2 adulţi + 2 copii, a fost vara aceasta de 692 lei, în timp ce preţul mediu pentru un sejur de 3 nopţi, 2 adulţi + 2 copii, a fost de 1.170 lei.

“Este evidentă orientarea turiştilor români spre destinaţii din ţară, fie că vorbim despre zonele estivale, fie că vorbim despre munte sau zonele balneoclimaterice. Incertitudinea legată de restricţiile valului 4 a determinat un număr mare de rezervări în timpul verii şi chiar până la finalul lunii septembrie. Ne aşteptăm ca numărul rezervărilor să se menţină ridicat până la jumătatea lunii octombrie”, a declarat Timea Ambrus, Operations Manager Travelminit.ro. 

sursa: Agerpres.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<