Pentru a preveni și combate infectarea cu virusul SARS-CoV-2, poliţiştii olteni au desfășurat în ultima zi activități de prevenire și informare a cetățenilor și operatorilor economici cu privire la noile modificări legislative aduse prin Hotărârea de Guvern 990/2021 pentru modificarea și completarea anexelor 2 și 3 la HG 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 10 septembrie. Au avut loc acțiuni în mai multe localități ale județului Olt, scopul acestora fiind acela de informare a cetățenilor și operatoritorilor economici cu privire la introducerea certificatului verde COVID în zonele în care incidența este mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori. La această dată, în județul Olt sunt nu mai puțin de 14 localități care au o astfel de rată de infectare.
Pe lângă informațiile primite, persoanele care nu purtau măști de protecție au primit de la oamenii legii astfel de dispozitive medicale sanitare.
„Activităţile au vizat, în special, zonele aglomerate, spațiile comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul urmărit fiind prevenirea răspândirii virusului, precum și informarea operatorilor economici despre modificările legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID. De asemenea, polițiștii olteni au împărțit măști de protecție persoanelor care au fost depistate că nu purtau astfel de măști în zonele aglomerate, respectiv spațiile închise, de această dată, acestea fiind doar avertizate verbal și informate cu privire la importanța respectării prevederilor legale”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt.
Potrivit sursei citate, conform noilor reglementări, la anexa 3 referitoare la măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc, după punctul 13 a fost introdus un nou articol, respectiv articolul 13^1, care prevede:
„(1) Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Organizatorii/Operatorii economici care desfășoară activități potrivit prezentei anexe au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea «Verificare reguli interne» din aplicația mobilă «Check DCC» pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.
(3) Obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani”.
„Facem precizarea că aceste modificări se aplică în localitățiile în care rata de infectare este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, iar acest Certificat verde COVID va fi necesar pentru accesul în restaurante, cafenele, în sali de spectacole si la evenimente, inclusiv pentru copiii mai mari de 6 ani, care trebuie sa prezinte un test negativ. Pe această cale recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților, pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu COVID-19”, se mai arată în comunicatul IPJ.