Primăria Balș vine în sprijinul familiilor afectate de incendiul izbucnit joi într-un bloc de locuințe din localitate

Incendiul care a izbucnit, joi, într-o garsonieră dintr-un imobil din orașul Balș a afectat mai multe locuințe, motiv pentru care reprezentanții Primăriei localității au laut măsuri pentru a ajuta familiile care locuiau acolo. Din fericire nici o persoană nu se află în pericol, după ce opt din cele 25 de persoane evacuate au avut nevoie de îngrijiri medicale, patru fiind transportate chiar la spital după ce s-au intoxicat ușor cu monoxid de carbon, iar acum autoritățile fac tot posibilul pentru a îndepărta efectele negative.

Cătălin Rotea, primarul orașului Balș, a decis să sprijine familiile afectate de incendiu oferindu-le acestora cazare gratuită, iar pentru ziua de vineri a convocat o ședință a Consiliului Local, pentru a aloca banii necesari reparațiilor, dar și pentru a oferi, eventual, ajutoare de urgență.

„Regretabil, în seara aceasta (joi n.r.), orașul nostru, Balș, a fost marcat de un eveniment nefast, izbucnirea unui incendiu la un bloc de locuințe, în urma căruia 25 de persoane au fost evacuate. Mulțumită intervenției prompte a autorităților, pagubele au fost limitate în celelalte spații de locuit, cu excepția garsonierei din care a izbucnit incendiul. Cel mai important, în acest moment incendiul este lichidat, nici o persoană nu se află în pericol, iar împreună lucrăm pentru îndepărtarea efectelor negative. Familiile, ale căror locuințe sunt afectate de pagubele incendiului, au asigurată cazare gratuită. De asemenea, pentru că este nevoie de solidaritate, depunem toate eforturile să venim în sprijinul lor. În acest sens vom convoca mâine Ședința Consiliului Local Balș, pentru a aloca sumele necesare reparațiilor și eventual, oferirea ajutoarelor de urgență. Multă sănătate celor afectați și multă putere! Împreună, depășim această criză”, a declarat edilul Rotea.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un aragaz lăsat în funcțiune, nesupravegheat.

„Dezvoltarea rapidă a incendiului a fost favorizată de cantitatea mare de materiale textile și peturi aflată în locuință. Tot din cauza materialelor depozitate, casa scării a fost inundată cu fum, iar evacuarea persoanelor din imobil a fost îngreunată, fiind folosită pentru evacuare și autospeciala pentru intervenție și salvare de la înălțime. Proprietarul garsonierei cuprinsă de flăcări, în vârstă de 51 de ani, a refuzat transportul la spital”, a declarat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<